Când am lansat această rubrică, ne-am gândit la toate categoriile de cumpărători, atât la aşteptările lor din partea produsului, cât şi la puterea lor financiară. Aşadar, aici veţi găsi o multitudine de produse, de la cele mai accesibile la cele din categoria "ultimul răcnet".
Când l-am primit în teste, la prima vedere mi-am zis că-i încă o jucărioară pentru adolescenţi, din categoria walkman, cu care Sony Ericsson ne-a obişnuit deja de mai mulţi ani. În fond, aproape că nu mai poţi pronunţa telefon-walkman fără a spune Sony Ericsson sau invers. Nici telefonul de faţă nu face excepţie, aşadar. Ce anume ar fi trebuit să aibă, pentru a-l scoate, totuşi, din pluton? Iată că s-a găsit ceva, după părerea mea: funcţia de transmiţător FM.
CU CLAPETĂ. W980i este un telefon din categoria celor cu clapetă, cu o carcasă uşoară din plastic, dar un plastic cu finisaje strălucitoare, gen oglindă, din păcate extrem de sensibile la orice zgârietură. Telefonul pe care l-am testat era deja "greu încercat" la acest capitol, semn că, fără o foarte mare grijă pentru look-ul mobilului său, proprietarul se va trezi cu o carcasă rapid mătuită în urma suprapunerii zgârieturilor. Atrag însă tastele cu senzori din partea frontală şi mai ales sunetul clar. Telefonul vine la pachet cu o pereche de căşti de calitate, care păstrează caracteristicile unui sunet clar şi puternic.
FĂRĂ SLOT DE MEMORIE. Telefonul are o memorie internă de 8 GB, dar nu şi un slot pentru un card de memorie, ceea ce ar putea fi un oarecare neajuns. Cum însă este vorba despre un telefon din categoria walkman, memoria internă este arhisuficientă pentru stocarea de melodii preferate, care să te însoţească la drum lung. În plus, terminalul suportă şi profilul Bluetooth A2DP, care permite transferul wireless de muzică de pe mobil spre boxele sau căştile aferente. @N