Sistemul educational romanesc, la orice nivel l-am contempla, se arata a fi o fidela reluare a ecuatiei de mult acuzata: cea a formelor fara fond. Asta de la prea multe reforme i se trage... Din numeroasele discutii pe care le-am avut, in ultima vreme, cu diversi colegi universitari, de la Literele bucurestene, sibiene, iesene, clujene etc., un lucru a reiesit ferm: ca nivelul studentilor este din ce in ce mai scazut. In mod normal, facultatea ar trebui sa sedimenteze, sa aseze si sa aprofundeze niste cunostinte pe care se presupune ca un absolvent de liceu le-ar avea. Initial, am fost tentat sa dau vina pe sistemul de admitere: de cind s-a scos concursul acela care mai avea rostul de a cerne dintre candidati, de a mai verifica macar un nivel minim de cunostinte, lucrurile par sa mearga inspre rau. Dar, discutind cu unele cadre didactice de la Facultatea de Litere din Bucuresti, mi-am dat seama ca nu asta e problema: ei inca mai dau examenul de intrare in facultate, ceea ce nu ridica nicidecum calitatea studentilor. Cit timp profesorul este platit in functie de numarul studentilor, e limpede ca el este nevoit sa renunte la exigenta si sa inchida ochii, doar pentru a fi sigur ca isi va primi leafa in continuare.
De unde porneste problema, in acest caz? Pentru ca, in afara de exceptiile din ce in ce mai rare, cultura generala a studentului filolog este din ce in ce mai... generala. Nu vreau sa generalizez, dar de cele mai multe ori, liceul formeaza absolventi mediocri; studentul boboc nu are, de regula, deprinderile minime: sa deschida o carte, sa se descurce intr-o bibliografie restrinsa, sa se orienteze nu prin literatura universala, dar macar prin cea autohtona. E de ajuns sa vezi cum tine in mina un volum si te dumiresti ca nu cititul e preocuparea sa de capatii. Din pacate (sau din fericire, depinde din ce unghi privim lucrurile), Facultatea de Litere este un