Un tânăr se plimbă meticulos printre 24 de armăsari şi iepe, cu o cremă de ghete neagră în mână, ca să le facă "botinele" lucioase. În scurt timp, fiecare copită luceşte negru în lumina rece a soarelui de 1 decembrie. Pentru prima oară în cei doi ani de când a fost înfiinţată, Divizia Călare a Poliţiei Locale Bucureşti a participat la parada forţelor armate, pe 1 decembrie. Totul trebuie să iasă perfect.
"Împingeţi acolo! Că pierdeţi distanţa! Ionescule!", îşi coordonează nea Raicu, un veteran al călăreţilor, trupa care dă ture în parcarea de lângă Pavilionul H, din Herăstrău, încălzindu-se pentru paradă. Nea Raicu tocmai a încheiat de cusut ultimele retuşuri la uniforme, după ce s-a învârtit printre toţi cei 24 de călăreţi, ca să vadă dacă nu le lipseşte ceva. A verificat şi toţi caii, cu ochi de expert, să vadă dacă nu sunt zgâriaţi la picioare.
Detaşamentul călare este o chestiune de tradiţie pentru orice corp de poliţie sau de jandarmerie din lume, dar în ciuda aparenţelor, patrulele pe cai sunt eficiente în spaţiile urbane, explică pentru gândul Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti.
"Uite de exemplu parcagiii (cei care cer bani în parcări). Dacă vine patrula cu maşina, nu dau doi bani, zic ia daţi-mi amendă... Când vin poliţiştii pe cai, fug de nu se poate. Au frică de cai. Să vezi un atac de cavalerie cum a fost în Orăşelul Copiilor. Erau vreo 50 de romi care vindeau pe străzi şi au scos lanţuri, bâte...", povesteşte Răzvan Popa.
De când au fost introduse patrulele călare prin parcurile bucureştene, Popa susţine că mica infracţionalitate - furturi, consumul de alcool sau de droguri, a scăzut cu 80-85% în zonele respective. Din faptele memorabile ale scurtei lor istorii, de doi ani, poliţiştii călare îşi amintesc cum au prins un puşcăriaş recidivist care tocmai spărsese o maşină şi pleca, în Cişmigiu