Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicoleta Luciu va prezenta emisiunea "Bingo România" cu mâna în ghips

Publicat in Mediafax, marți 25 iunie 2013 ·

Nicoleta Luciu, prezentatoarea emisiunii "Bingo România", difuzată pe postul Acasă, în fiecare duminică, s-a întors din vacanţă cu mâna ruptă, astfel că va fi nevoită să poarte ghips timp de două săptămâni şi să nu facă efort timp de o lună, informează televiziunea.

Vedeta, care a petrecut două săptămâni în Cipru împreună cu soţul său, Zsolt, cei patru copii, două bone şi mulţi prieteni, nu a avut parte de un final fericit al sejurului, fracturându-şi mâna şi patru coaste.

"Într-o seară, am fost la parcul de cămile, iar cămila pe care mă urcasem eu s-a speriat din cauza unui zgomot puternic. Am încercat să mă ţin, dar nu am reuşit şi am căzut. Nu puteam să respir, am ajuns la Urgenţă, unde am rămas internată, am făcut multe analize, radiografii, pentru că mi-am rupt mâna şi mi-am fracturat patru coaste. Bine că nu a fost mai rău. Sâmbătă noaptea, am aterizat înapoi la Bucureşti, copiii au plecat direct la Miercurea Ciuc, iar eu am venit la Buftea să prezint «Bingo România». Va trebui să port ghips două săptămâni şi să nu fac efort, să nu dansez timp de o lună, că să îmi protejez coastele. Şi emisiunea viitoare voi prezenta cu mâna în ghips", a declarat vedeta.

Până la acest incident, Nicoleta mărturiseşte că s-au bucurat din plin de vacanţă şi că cei patru copii au fost foarte cuminţi. "Nu am avut emoţii cu copiii, nici în aeroport, nici în avion, chiar ne-au felicitat stewardesele că avem copii cuminţi. Acolo, toată lumea s-a bucurat de apă, plajă, mai puţin Kim, căreia la început nu îi plăcea nici nisipul, nici apa, începea imediat să plângă, dar s-a obişnuit cu timpul. Stăteam la plaja de dimineaţa până la 11.00 şi, înainte să intram în cameră, aveam program de înot, după amiaza o petreceam la piscină, iar seara ieşeam în oraş, la plimbare prin Larnaca", a adăugat Nicoleta Luciu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 36 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport. „Es

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 3 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°