Steaua a rămas numai cu italianul, francezii Riviere şi Coulibaly nu pot fi aduşi din motive diferite
Măcar pentru moment, Steaua are doar un atacant nou, pe Federico Piovaccari. Italianul se antrenează deja în Anglia, unde se află lotul roş-albaştrilor, şi probabil va juca sîmbătă în amicalul de final, cu Sheffield Wednesday. Celelalte două ţinte, Riviere şi Coulibaly, se dovedesc intangibile.
Pe Riviere preşedintele lui Le Havre l-a aruncat în depresie. Atacantul a discutat zilnic cu şeful lui din momentul în care a ştiut că e ofertat de Steaua: "E şansa mea să joc în Champions League. Am aproape 29 de ani şi ar putea fi ultima ocazie pe care o am!". Argumentul atacantului care mai ratase un transfer, la Monaco, formaţie care-l curta la începutul anului, nu a funcţionat însă. Preşedintele i-a transmis clar că nu-i permite să plece în România, după ce iniţial era de acord cu condiţiile propuse de către Steaua, 200.000 de euro fiind suma de transfer agreată.
S-a îndepărtat şi Adamo Coulibaly, celălalt francez de pe lista roş-albaştrilor, chiar dacă el e liber de contract, deci nu are nevoie de acordul nici unui club. Franco-ivorianul a anunţat în presa maghiară că nu va prelungi contractul cu Debrecen fiindcă îşi doreşte să plece pe alt continent: "Nu voi mai juca în Europa, merg la un club unde am garanţia că voi fi plătit la timp, să nu mai stau cîte două-trei luni aşteptîndu-mi banii!". Coulibaly, 32 de ani, a fost golgeterul campionatului Ungariei în fiecare dintre ultimele două sezoane. Mihai Stoica anunţase că-şi doreşte măcar pe unul dintre cei trei atacanţi vizaţi, dar spera să se aleagă cu doi. Deocamdată, Reghecampf l-a primit numai pe Piovaccari, 28 de ani, şi acesta doar împrumut pe un an de la Sampdoria.
210.000 de euro o costă Piovaccari pe Steaua, suma reprezentînd cota din salariul jucătorului p