10:25 • Comuna gorjeană Tismana, cunoscută în toată ţara pentru mînăstirea de la care-i vine numele, a fost declarată oraş în urmă cu cîţiva ani. Cu toate astea, pentru oameni nu s-a schimbat nimic. Una dintre localităţile aparţinătoare, Sohodol, e cel mai bun exemplu, acesta rămînînd la stadiul de sat medieval, dacă nu luăm în calcul faptul că în urmă cu 30 de ani s-a introdus iluminatul electric. Aici, cine nu şi-a captat izvoare cară apă cu cobiliţa, fierarul face potcoave, morarul măcina boabe pînă de curînd la moara cu butoaie, femeile cos costume populare, bocitoarele ţin obiceiul îngropăciunii, iar caii umblă liberi pe munţi, în herghelii. Cît despre case, acestea sunt o parte îngrămădite pe firul unui pîrîu şi restul agăţate pe stînci împădurite, precum tablourile pe perete.Comuna gorjeană Tismana, cunoscută în toată ţara pentru mînăstirea de la care-i vine numele, a fost declarată oraş în urmă cu cîţiva ani. Cu toate astea, pentru oameni nu s-a schimbat nimic. Una dintre localităţile aparţinătoare, Sohodol, e cel mai bun exemplu, acesta rămînînd la stadiul de sat medieval, dacă nu luăm în calcul faptul că în urmă cu 30 de ani s-a introdus iluminatul electric. Aici, cine nu şi-a captat izvoare cară apă cu cobiliţa, fierarul face potcoave, morarul măcina boabe pînă de curînd la moara cu butoaie, femeile cos costume populare, bocitoarele ţin obiceiul îngropăciunii, iar caii umblă liberi pe munţi, în herghelii. Cît despre case, acestea sunt o parte îngrămădite pe firul unui pîrîu şi restul agăţate pe stînci împădurite, precum tablourile pe perete.
Auzisem de satul din munţi cu ani în urmă, dar nici o încercare de a-ţi închipui ce senzaţie trăiesc în fiecare moment sodolenii n-ar avea sorţi de izbîndă. Trebuie să trăieşti, măcar o zi, în mijlocul lor, să bei apă de izvor, să urci spre case pe potecile înguste, săpate în trepte de stîncă şi să re