Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie, obligaţi să asigure continuitatea la centrele de permanenţă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 ianuarie 2011 ·

Guvernul României a aprobat prevederea potrivit căreia medcii de familie vor avea obligaţia de a asigura continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă, în afara programului de lucru şi în zilele de sărbători de legale. În caz contrar, vor fi penalizaţi. Sursa: CODRIN PRISECARU

Ordonanţa stabileşte ca medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre, începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00h. În plus, şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 08.00-08.00h, a doua zi.

Medicii vor fi plătiți în plus

Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă sunt stabilite de direcţiile de sănătate publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale.

Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi, suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă.

Oficialii MS susţin că urmăresc prin extinderea centrelor de permanenţă ca accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară să poate fi făcut indiferent de oră şi de zonă, reducerea numărului de solicitări la serviciile publice de ambulanţă, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor, precum şi reducerea numărului de decese a căror producere este favorizată prin neasigurarea în timp util a asistenţei medicale.

În cazul în care medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, casele de asigurări de sănătate vor diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita, respect

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 41 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 5 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°