Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roaming, preţul corect

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) a Parlamentului European a votat ieri în favoarea micşorării taxelor de roaming prin aprobarea unui acord politic la care s-a ajuns informal săptamâna trecuta între PE şi reprezentanţii Consiliului. Raportul numit "Roaming 2" elaborat de catre europarlamentarul liberal Adina Valean extinde reglementarea pentru voice roaming şi include serviciile de roaming pentru date şi SMS, adoptând şi măsuri privind transparenţa. "Când te afli în străinatate în interiorul Uniunii Europene, nu ar trebui să plăteşti preţuri excesive pentru un apel telefonic. Când ai nevoie să accesezi internetul în străinatate, preţul nu ar trebui să fie de câteva ori mai mare decât în ţara de origine. Acestea sunt modalităţi prin care putem elimina barierele care încă mai există în UE", a declarat Adina Vălean. UE stabileşte limitele maxime Acest acord nu fixează preţurile la valori stabilite de către UE, dar impune limite sub care operatorii de telefonie mobilă pot concura prin oferirea de preţuri mai mici. Limita pentru apelurile vocale va coborî în fiecare an pâna în 2011, începând de la 0,43 € pe minut (excluzând TVA) pentru apelurile efectuate şi un maxim de 0,19 € pe minut (excluzând TVA) pentru apelurile primite în roaming începând cu 1 iulie anul curent. Operatorii vor trebui să-şi taxeze clienţii pe secundă, dar pot aplica o perioadă iniţială minimă de taxare de 30 de secunde, pentru a-şi acoperi costurile de iniţiere a apelului. Serviciile roaming de SMS şi date vor fi de asemenea mai ieftine. Un mesaj text (SMS) ar trebui să coste maxim 0,11 € (excluzând TVA) începând cu 1 iulie 2009. Datorită unei reduceri în taxele pe care operatorii le aplică unul altuia la nivel total pentru serviciile de date roaming, preţurile trimiterii de email-uri sau poze, ori navigarea web de pe telefoanele mobile sau laptop-uri în roaming ar trebui să scad

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 44 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 53 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 30 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 42 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°