Clopoţelul a sunat anul acesta într-o clădire consolidată, complet renovată. Este prima unitate de învăţământ reabilitată dintre cele şase proiecte de acest fel ale Primăriei din Brăila, într-o perioadă în care în foarte multe şcoli se învaţă în condiţii inumane.
Deschiderea anului de învăţământ a coincis la Şcoala „Ecaterina Teodoroiu" cu schimbarea de ştafetă în ceea ce priveşte conducerea unităţii cât şi cu înnoirea corpului profesoral.
Începând cu 1 septembrie, unitatea de învăţământ este condusă de Elena Toader, profesor de sport, pentru care prima zi de şcoală a fost deosebită anul acesta, fiind un fost elev al şcolii şi locul de unde a pornit în viaţă.
Emoţii la deschiderea anului şcolar, în judeţul Brăila, la Surdila-Găiseanca
„Pe ultima sută de metri am reuşit să completăm încă o clasă I, pentru că mulţi părinţi au ales în ultimul moment şcoala noastră pentru că este una nouă şi oferă anumite condiţii", ne-a precizat Elena Toader, directorul Şcolii „Ecaterina Teodoroiu".
Peste 200 de poliţişti brăileni au fost prezenţi la începutul de an şcolar
Început şi pentru părinţi
Pentru 50 de prichindei, astăzi a fost prima zi dintr-o lungă perioadă din viaţa lor de elevi.
„Îmi place aici, doamna învăţătoare ne-a primit foarte frumos", ne-a spus cu emoţie în glas Elena Soare, care-şi răsfoia cu curiozitate abecedarul găsit pe bancă.
Festivitate: S-a deschis noul an şcolar la Liceul Economic „P.S.Aurelian" Brăila
Şi adulţii, deopotrivă, au simţit fluturaşi în stomac. Părinţii bobocilor de clasa I au fost la fel de emoţionaţi, poate chiar mai mult decât copiii, pentru că prima zi de şcoală înseamnă un alt program şi pentru ei.
„Aşteptăm să vedem cum se vor acomoda. Am ales această şcoală pentru că este nouă şi curată. Este o plăcere să înveţi aici, cel puţin aşa gândim noi părinţii", ne-a pre