Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O casnică de la ţară a câştigat 1, 3 milioane euro la Bingo

Publicat in Adevarul, marți 2 martie 2010 · ·

O femeie din Goleşti câştigat 1,3 milioane de euro, cel mai mare premiu din istoria Bingo. După ce va plăti impozitul de 20%, câştigătoarea vrea să-i cumpere un apartament fiicei sale din Bucureşti dar şi să facă donaţii la mânăstiri.

De două zile, Nicoleta Mateiu, în vârstă de 40 de ani, din Goleşti, este milionară în euro.

Şocul câştigării unei sume atât de mari nu a trecut dar nici nu i-a întunecat judecata.

Deja ştie ce va face cu o parte din bani aşa că acceptă să ne spună povestea ei, dar mai ales a momentului când s-a transformat din casnică în bogătaşă. „Nu am câştigat niciodată nimic pe degeaba. Prima dată am scris pe o foaie numerele şi am cofruntat cu cartonul. Am văzut astfel că era câştigător. Nu îmi venea să cred. Abia dimineaţă când am ajuns la chioşcul de la care am cumpărat biletul, când s-a făcut validarea am fost convinsă că e adevărat. Am rămas şocată pur şi simplu şi încă nu realizez. Mă şi bucur dar îmi este şi frică. Oricum eu am jucat în fiecare săptămână", ne-a mărturisit femeia.

Până să poată cheltui banii, Nicoleta Mateiu şi-a deschis un cont la o bancă din Focşani în care va depozita banii, la sfârşitul săptămânii.

Ea casnică, el tractorist

Câştigul de la jocul de noroc a picat ca o mănuşă pentru familia din Goleşti.

Oameni modeşti, soţii Mateiu şi-au reabilitat casa în care locuiesc de curând însă au doi copii şi trăiesc cu toţii dintr-un salariu de muncitor: puţin peste 1.000 de lei, remuneraţia soţului ce lucrează ca tractorist la o societate din comună.

Femeia care a câştigat marele premiu este căsătorită a doua oară şi locuieşte în Goleşti din 2005.

Acum este casnică şi stă cu fetiţa de trei ani, pe care o are cu cel de al doilea soţ. „Am fata mare de 18 ani la Bucureşti şi aş vrea să îi cumpăr un apartament acolo. Aş vrea să fac nişte donaţii la mănăstiri pentru că trebuie să benef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°