Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod portocaliu de NINSORI şi VISCOL pentru estul Franţei

Publicat in Mediafax, joi 21 noiembrie 2013 ·

Météo France a instituit cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru estul Franţei, unde zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric miercuri seară, iar un tehnician al ERDF a murit în timpul unei intervenţii, în apropiere de Puy-de-Dôme, relatează Le Parisien, în ediţia electronică de joi.

Începând de miercuri dimineaţă, ninsorile şi viscolul au pus stăpânire pe estul Franţei, unde zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric, iar circulaţia rutieră, feroviară şi aeriană a fost perturbată, în special în departamentul Loire, dar şi în Ain, Isère, Haute-Loire sau Rhône.

Un tehnician al ERDF, în vârstă de 41 de ani, a murit miercuri seară, în Puy-de-Dôme, în timp ce repara linii electrice de "înaltă tensiune", a precizat compania.

Un nou front de ninsori susceptibil să perturbe circulaţia şi "anumite activităţi economice" este aşteptat până vineri dimineaţă, iar Météo France a instituit cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru 25 de departamente din estul Franţei.

"Ninsoarea va înlocui rapid ploaia şi se va intensifica în cursul nopţii" de joi spre vineri, explică Météo France, care precizează că acest prim episod de ninsori al sezonului va duce la acumularea, "în medie, între cinci şi zece centimetri de zăpadă în zona de câmpie, între zece şi 15 centimetri la altitudinea de peste 500-600 de metri şi între 20 şi 30 de centimetri în Masivul Central al Alpilor, mai ales pe versanţii expuşi rafalelor de vânt din nord-vest", anunţă Météo France.

Autorităţile au declanşat un plan de intervenţie împotriva intemperiilor, Rhône-Alpes, Auvergne (PIRAA), potrivit căruia circulaţia a fost interzisă mijloacelor de transport şcolar şi vehiculelor de peste 7,5 tone. În plus, SNCF a recomandat tuturor călătorilor care circulă în Rhône-Alpes sau care intenţionează să traverseze regiunea să-şi amâne deplasările.

Cu toate că n

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia: Poliția a emis ordin de protecție

HotNews acum 10 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat din nou că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie. Amintim că în ianuarie parlamentarul a fost reclamat de către soția sa pentru agresiune, iar pe numele său a fost deschis dosar pe

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Program de Paște 2024 Lidl. Orarul magazinelor din țară

HotNews acum 6 minute
Program de Paște 2024 Lidl. Magazinele vor avea un program special, iar peste 350 de locații vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, 5 și 6 mai 2024. magazin Lidl BucurestiFoto: Vlad Ispas / Alamy / Alamy / Profimedia Clienții își vor putea f

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Atlantic Council îl onorează pe Klaus IOHANNIS / Președintele României primește premiul „OSCARUL de la Washington”

Gandul acum 2 ore
Atlantic Council a anunțat cei patru laureați ai Premiilor pentru Distinguished Leadership 2024, denumite de mass-media „Oscarurile de la Washington”. Președintele României, Klaus Iohannis, este unul dintre cele trei personalități care vor fi onorat

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 44 minute
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°