Tânăra de 24 de ani a iniţiat şi administrează de un an singurul website dedicat exclusiv comunităţii locale, unde sunt înscrişi peste 1400 de membri utilizatori.
BuzauCity.ro, site-ul administrat de Alina împreună cu prietenul ei, este unic în realitatea locală virtuală, pentru că afişează în timp real imagini surprinse de camere video montate în patru puncte ale oraşului.
Tânăra expertă în calculatoare nici nu se gândea, în adolescenţă, că va ajunge să cunoască un calculator chiar şi cu ochii închişi. "Am terminat liceul la Pedagogic şi în şcoală nu aveam nicio chemare spre IT. Primul calculator pe care l-au luat ai mei a fost pentru fratele meu, care era pasionat de asta. Eu îi spuneam: dă-l la o parte fiindcă am de scris", povesteşte Alina.
Microbul calculatorului a cuprins-o la scurt timp după absolvirea liceului. „La un moment dat, lucram la o agenţie de turism, pe calculator, şi am zis că ar fi interesant să văd ce e în el. Ăsta a fost începutul. A devenit repede o pasiune, în special partea de hardware, înşurubat şi configurat. Apoi am învăţat şi webdesign-ul, la care recunosc că încă mai am de învăţat de la un coleg de nădejde de la firmă", spune Alina.
În numai câteva luni după angajarea la o firmă de calculatoare, Alina cunoştea esenţialul în domeniul computerelor. „Trebuia să montez un floppy. Văzusem la un coleg, ştiam în mare cum stă treaba, se grăbea clientul şi cum niciunul din colegi nu era disponibil, am pus eu piesa. L-am dus în spate, l-am desfăcut. Aveam noţiuni gen: un cablu trebuia să fie spre alimentare cu partea roşie. Apoi am văzut de la fiecare coleg cum se formatează un hard şi aşa mai departe", spune Alina.
De la terminarea liceului, Alina a urmat şi o facultate de management însă spune că alegerea pe care a făcut-o, de a profesa în domeniul informaticii, i-a adus satisfacţii mari şi nu s-ar mai apuca de altce