Cumplită soartă a avut Margarete Buber-Neumann! Comunistă convinsă în tinereţe, măritată întîi cu fiul filozofului Martin Buber (dar neevreică ea, nemţoaică get-beget), cu care a avut două fete, apoi, din 1929, cu Heinz Neumann, membru marcant al partidului comunist german, şi-a văzut speranţele năruite odată cu sfîrşitul Republicii de la Weimar şi instalarea lui Hitler la putere. În 1930, soţii Neumann părăsesc Germania, lucrează pentru Comintern şi ajung, la un moment dat, ca tot comunistul idealist şi sincer, do-ritor să pună umărul la construcţia socialismului, la Moscova. Aici începe trezirea la realitate. După ce lucrează o vreme în presă, încep să asiste la marile epurări, înţeleg că regimul stalinist nu are nimic de-a face cu visul lor frumos, contemplă neputincioşi dispariţia, pe rînd, a prietenilor străini sau ruşi, toţi comunişti loiali, pînă cînd, în 1936, Neumann e şi el arestat sub acuzaţia de troţkism şi spionaj în favoarea puterilor străine. Margarete nu avea să afle niciodată cînd şi unde a fost executat. Experimentează şi ea tăcerea laşă, ostilitatea celor care le erau, pînă mai ieri, tovarăşi, apoi şomajul, foamea, frigul.

În 1937, aşteptarea ia sfîrşit: e arestată. Parcurge traseul tipic pentru arestaţii politici din acea perioadă: Lubianka, Butirka – cu interogatoriile de noapte, foamea, promiscuitatea, bătaia etc. –, apoi Siberia. În cazul ei, Karaganda. Aici, din nou, foame, foame, promiscuitate, boli, mizerie, iar foame. Iar în 1940, surpriză!, e livrată pachet, alături de alţi prizonieri nemţi, după o cură intensivă de îngrăşare – culmea!, tot la Butirka –, Germaniei. Cadou de la Stalin prietenului său Hitler, urmare a pactului Ribbentrop-Molotov. Ajunge direct la Ravensbrück. Aici, ştiută drept comunistă, e considerată „deţinut politic“. Are noroc şi supravieţuieşte cinci ani. Trece prin tot ce se putea trece – de la munca fizi