Primul protest, odată cu venirea primăverii, a fost iniţiat de Confederaţia Cartel-Alfa. La Braşov, ieri la amiază s-au adunat în faţa Prefecturii circa 50 de membri de sindicat, cam jumătate din cât preconizau liderii confederaţiei. Pichetul a durat mai puţin de două ore şi s-a desfăşurat cu calm, în linişte şi pace, după cum îi stă bine unui pichet, a precizat liderul sindical de la nivelul filialei Braşov, Fănică Gabor. Sindicaliştii au avut reprezentanţi – sau cel puţin pancarte – de la mai toate întreprinderile de pe raza judeţului, printre care Nitramonia, Tractorul, Electroprecizia, dar şi din alte sectoare – drumuri şi poduri, construcţii.
Liderii sindicali ai Cartel Alfa s-au întâlnit cu subprefectul Szakal Andras, căruia i-au transmis doleanţele. „Nu suntem de acord cu politica Guvernului de majorare a tarifelor la gaze naturale şi electricitate. După estimările noastre, până în 2007 preţul unui metru –cub de gaz va creşte de la 110 dolari – cât este în prezent – până la 320 de dolari. Creşterea nu este explicabilă şi poate duce la închiderea multor fabrici a căror activitate depinde de furnizarea gazelor. În plus, nu este normal ca românii să plătească la nivelul Uniunii Europene, în timp ce salariul minim în UE este de 1.000 – 1.500 de euro, iar la noi este de 100 de euro”, a declarat Fănică Gabor. Liderii sindicali s-au declarat împotriva introducerii abonamentului la gaze, fapt care ar duce la scumpirea acestui serviciu cu circa 20%.
Pichetele vor continua astăzi şi mâine, de la orele 13.00. Protestatarii sunt decişi să-şi înăsprească forma de dezaprobare faţă de scumpirea utilităţilor, dacă pichetele nu vor avea nici un impact. „Vineri vom avea o şedinţă la nivel de conducere unde vom stabili următorul calendar de proteste”, a anunţat Gabor. Pichetele vin la un an de zile după ce cele cinci confederaţii au protestat timp de două săptămâni,