“Altfel, totul pentru un om, in rest poate sa arda lumea. De asta, va spun sincer, m-am cam saturat: de un presedinte care alege mereu intre un om si o tara” - asa am incheiat editorialul publicat duminica noaptea, cu vreo zece ore inaintea ca demisia premierului Emil Boc sa devina efectiva. De aici vom continua discutia despre formarea noului Guvern. A fost sau nu asa? Ce am vazut noi de luni dimineata pana marti la pranz? Am asistat la zbaterea unei bune parti din partid de a scapa de Doamna, disperata la randul ei ca va ramane cu “onoarea nereperata”.
Cum sa plece ea si altii sa ramana? S-o arate lumea cu degetul? Sa piarda apoi, cand nu va mai avea nimic de impartit, influenta in partid? Sa termine infranta, umilita, ruinata, scoasa din Guvern la pachet cu anonimul Vreme, absentul Ariton si cvasi-alfabetizatul Igas? Imposibil! Protectorul ei i-a facut o ultima concesie: sa plece toti. Din nou, totul pentru un om, desi asta a costat sacrificarea unor ministri care trebuiau sa ramana, cum ar fi Daniel Funeriu la educatie.
De unde toata nebunia asta? Cum e posibil sa indepartezi ministri performanti, sa periclitezi reforme incepute cu eforturi uriase, sa pui in paranteza interesul comun numai si numai pentru a menaja sensibilitatile unui singur om? Din pacate, patologia a invins, iarasi, ratiunea. Pana la urma, partea plina a paharului este ca premierul desemnat, Mihai Razvan Ungureanu, scapa de o mare potentiala vulnerabilitate: prezenta Elenei Udrea in guvernul sau.
Acest prim mare test l-a trecut cu putin noroc, independent insa de vointa sa, ratand din pacate ocazia sa mentina in noua echipa cativa ministri buni si utili Romaniei, altii decat Doamna. De apreciat ca, in ceasul al 12-lea, seful statului a priceput totusi ca lumea va arde, la propriu, daca si-ar mentine febletea in pozitia de ministru, asa ca a preferat sa prajea