Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Bacău, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din localitate, cu hemoragie digestivă, după ce şi-a înghiţit proteza dentară, care a fost identificată în colon în urma ecografiei făcute de către medici, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, bărbatul şi-a înghiţit proteza din greşeală în urmă cu o săptămână, ajungând la unitatea medicală din cauza agravării stării de sănătate şi a faptului că nu a eliminat placa dentară.
În momentul în care a ajuns la spital, medicii l-au diagnosticat cu hemoragie digestivă, proteza fiind observată la ecografie undeva în zona colonului, după ce a traversat întregul aparat digestiv.
"Pacientul este ţinut sub observaţie medicală permanentă, cu efectuarea periodică de ecografii pentru a urmări traiectoria protezei. Sperăm ca, în cele din urmă, obiectul străin să fie eliminat natural, fără să fie nevoie de vreo intervenţie medicală", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
Medicii băcăuani nu exclud ca bărbatul de 59 de ani să fie supus unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi extrasă proteza dentară.
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Bacău, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din localitate, cu hemoragie digestivă, după ce şi-a înghiţit proteza dentară, care a fost identificată în colon în urma ecografiei făcute de către medici, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, bărbatul şi-a înghiţit proteza din greşeală în urmă cu o săptămână, ajungând la unitatea medicală din cauza agravării stării de sănătate şi a faptului că nu a eliminat placa dentară.
În momentul în care a ajuns la spital, medicii l-au diagnosticat cu hemoragie digestivă, proteza fiind observ