În urmă cu... ani, plecam de la slujbă împreună cu alţi colegi care locuiau în acelaşi cartier, ba chiar în acelaşi bloc. Ne ţineam locuri în tramvai şi autobuz, ne ajutam la cărat plasele cu produsele achiziţionate în diverse ocazii şi din te miri unde.
Aşa se face că într-o zi, în iarnă, am reuşit să obţin opt pui, cu banii la leafă, de la un "mandatar". Cocoşată de greutate, dar victorioasă, am ieşit pe poarta întreprinderii şi în scurt timp am fost ajunsă din urmă de un coleg de la Organizarea Muncii, care locuia în cartier cu mine. Drum comun, el bărbat cu mâinile în buzunare, eu femeie cu două plase pline, l-a mâncat cavalerismul şi s-a oferit să mă ajute la cărat, cel puţin până la staţia de tramvai, care nu era prea aproape. Pe drum, suficientă zăpadă ca să ne facă să ne înghesuim şi să mergem unul în spatele celuilalt. Întrucât conţinutul plaselor era deosebit de important pentru mine, i-am făcut loc lui Ion, colegul, ca să meargă în faţa mea, ţinându-l sub observaţie. Mai o bârfă, mai o înjurătură la adresa "cuiva", mai un banc, apoi mi-a destăinuit el cum s-a porcăit cu unul dintre colegi, că a avut o zi nasoală de tot şi, uite aşa, am ajuns la intersecţia Străzilor 13 Septembrie şi Panduri. Aici trebuia să traversăm şi să ne înfigem în zăpada de pe refugiu ca să aşteptăm tramvaiul.
Ion face un pas, ca să intre pe carosabil, şi calcă drept la rigolă, de unde se înfige rapid şi dispare până la brâu într-un canal mascat de zăpadă. Reacţia mea a fost pe măsura situaţiei: am înşfăcat fulgerător plasele şi abia apoi m-am aplecat să-l scot din canal pe Ion. Au intervenit încă doi colegi care ne-au ajuns din urmă şi l-am scos pe cavaler din canal. Era plin de zăpadă, ud până la genunchi şi speriat de moarte. Bietul Ion, după spaima aia, a fost nevoit să suporte şi ironiile colegilor, care-i spuneau că dacă nu-mi înşfăcam plasele s