Un grad mic poate să spună: Am fost caporal, dar nu mai sunt. Un grad mare rămâne toată viaţa grad mare şi dacă pleacă din armată. Milităria are un prag care, odată trecut, nu mai îngăduie răzgândiri. Noi am avut mai mulţi critici literari-colonei. E greu de spus dacă erau colonei de la Interne, cu acoperire de literaţi sau literaţi, cu acoperire de colonei. Fiind mai mulţi aceşti ofiţeri superiori, cu acoperire de artişti, n-au avut şi n-au nici astăzi sentimente de incompatibilitate nici cu civilia, nici cu arta. Li se pare normal să fi fost şi încă să mai fie esteticieni-colonei sau solişti de muzică populară-generali. Mai mult, sunt chiar mândri de dubla apartenenţă. Dar mândri numai în ţară. Când se întâmplă să evolueze în afara ţării, fac caz doar de condiţia lor de artişti. Ştiu foarte bine că, dincolo de hotare, o astfel de dublă-acoperire nu s-ar justifica nici cultural, nici moral şi nici din raţiuni cazone.
În librării zace de o bună bucată de vreme o Istorie literară mamut, semnată de un autor cu suspiciunea de colonel, de spion şi de turnător. Omul a fost implementat în Europa cu misiuni obscure, iar în "exil" a fost ocolit de toată românimea. Cât timp a activat în Bucureşti, s-a manifestat cu tupeul celui care se ştia apărat şi motivat, atât profesional, cât şi băneşte, de sistemul militar. Acum, când nu mai interesează pe nimeni biografia lui duplicitară, scoate capul şi se întoarce acasă, ca să împartă superlative şi să-şi verse umoarea fetidă pe cei care l-au evitat ori nu i-au cinstit, cum socotea el c-ar fi meritat, articolele şi cărţile. A rămas cu trufia colonelului-estetician de odinioară, deşi e pensionar şi au dispărut şi situaţiile în care el se făcea util serviciilor secrete. Unul din romancierii foarte publicaţi înainte de 1989, dar cu totul ignorat de edituri după ce
