Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO: Omul politic Iuliu Maniu, comemorat de reprezentanții PNL, PNȚCD și ai autorităților locale din Alba Iulia

Publicat in Alba24, marți 5 februarie 2013 ·

Marți, 5 februarie, s-au împlinit 60 de ani de la moartea în închisoarea de la Sighet a lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai importanți oameni politici ai secolului XX, iar cu această ocazie autoritățile din Alba Iulia au organizat un ceremonial de depuneri de coroane la bustul personalităţii amintite, din centrul oraşului.

La ceremonie au participat reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Județean, ai Instituției Prefectului, dar și membri ai PNL, PNȚCD și Fundației „1 Decembrie 1918”.

Liderul PNȚCD Alba, Alin Popa, a vorbit despre personalitatea politică a lui Iuliu Maniu, „un român al tuturor românilor, un model de moralitate care ar trebui urmat de toți politicienii”. Acesta a reamintit celebrele cuvinte ale lui Iuliu Maniu, potrivit căruia „adversarii politici nu trebuie să se transforme în canibali politici”.

Alin Popa a făcut un apel la reprezentanții administrației locale privind statuia lui Iuliu Maniu, care se găsește la kilometrul zero al orașului, „să facă bine să aducă soclul acestei statui la un standard care să fie cât de cât acceptabil”, în contextul în care Alba Iulia va deveni un centru turistic din ce în ce mai important.

Iuliu Maniu s-a născut la data de 8 ianuarie 1873 și a decedat în dat de 5 februarie 1953. A fost om politic, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României președinte al Partidului-Național-Țărănesc, deținut politic după 1947. Acesta a decedat în închisoarea Sighet.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=164067

Marți, 5 februarie, s-au împlinit 60 de ani de la moartea în închisoarea de la Sighet a lui Iuliu Maniu, unul dintre cei mai importanți oameni politici ai secolului XX, iar cu această ocazie autoritățile din Alba Iulia au organizat un ceremonial de depuneri de coroane la bustul personalităţii amintite, din centrul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 47 minute
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 2 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 2 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 4 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum o ora
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 2 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters.

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 5 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

7°/15°
mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

10°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°