Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispariţia revistelor de cultură din Basarabia finanţate de ICR

Publicat in Observator Cultural, joi 4 iulie 2013 ·

Am citit zilele trecute pe site-urile de presă şi în ediţiile print ale ziarelor de la Bucureşti lungi colecţii de eşecuri manageriale ale dlui Andrei Marga, fostul preşedinte al Institutului Cultural Român. O scăpare notabilă în aceste „liste ale dezastrului“ mi se pare încetarea apariţiei, sub mandatul dlui Marga, a revistelor de cultură din Basarabia, finanţate în anii trecuţi de ICR. Sînt şase publicaţii: Contrafort, Sud-Est cultural, Semn, Destin Românesc, Clipa, Limba Română. Unele dintre acestea au fost sprijinite, încă de la înfiinţarea lor, de Fundaţia Culturală Română condusă de Augustin Buzura (devenită ulterior ICR) – e vorba de Contrafort şi Semn – şi au fost susţinute şi sub mandatul lui Horia-Roman Patapievici.

Vă puteţi imagina o viaţă literară fără presă culturală? În Republica Moldova acest fenomen este o realitate. De jumătate de an nu mai găseşti în chioşcuri şi în librării reviste de cultură, cu excepţia săptămînalului Literatura şi Arta, de orientare protocronistă, iar zgîrcitele rubrici de cultură din presa cotidiană de limbă română (nici ea prea multă) nu au cum să cuprindă acest domeniu în toată complexitatea lui. Nu se mai publică proză, poezie, eseuri critice, cronici de carte, teatru, cinema şi arte plastice, dezbateri pe teme de actualitate, interviuri cu personalităţi din ţară şi străinătate, traduceri, suplimente tematice dedicate unor ţări străine, politici culturale, studii europene, articole de promovare a limbii şi istoriei naţionale... De o jumătate de an, scriitorii basarabeni nu au, acasă la ei, un spaţiu de afirmare, iar cititorul dintre Prut şi Nistru – un public numeros, în jur de 3 milioane de etnici români – este privat de informaţii şi analize privind creaţia autorilor din Republica Moldova, de ştiri şi comentarii despre viaţa culturală din România şi din Occident. Un singur exemplu: Festivalul Internaţional de F

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°