Ca experienta de viata si culturala, vizita in Istanbul a fost importanta. Pentru gourmetul de (din) mine, insa, s-a dovedit - una peste alta - sub asteptari. Auzisem de serviabilitatea inegalabila a negustorilor turci. Auzisem de minunatele mincaruri otomane, cu oaie si legume. Auzisem de indimenticabilele dulciuri din vitrinele Istanbulului. Si de piinea cea fara egal... Deci, eram vaccinat, cum zic golanii. Si totusi, socoteala de-acasa... S-o luam pe rind. Primum, ospitalitatea si politetea negustorilor de-acolo e reala, numai ca, dupa doar o zi de stat in Capitala Turciei, incepe sa te agaseze. Nu te poti uita in vitrina unui magazin mai mult de 3 secunde, ca si iese un brunet din pravalie si trage de tine sa intri si sa cumperi! Asta-i hartuire comerciala, nu mai e politete sau spirit negustoresc! Ce-ar fi ca directorii de teatre sa traga de mineca spectatorii virtuali, aratindu-le piesa in care apare Raduleasca filmata, ori libraresele sa traga posibilii cititori in incinta librariei si sa le vire, cu sila, in brate, carti de Emil Brumaru? Nu e normal nici sa te violenteze purtatorii de fes, sub pretextul ca iti ofera un gheseft! Apoi, mincarurile: primul local in care am intrat, destul de modest, afisa meniu la numai 13 lire; am calculat ca doua meniuri (eram cu sotia) fac 26 de lire, cu bacsis - 30 (adica, 20 de dolari). Nu ar fi fost scump. Dar am cerut o tarie locala, in deschidere: ne-au adus raki, care suna a rachiu, dar e, de fapt, mastica. Si numai mastica facea aproape cit doua meniuri! (tariile sint scumpe acolo: cel mai ieftin e coniacul lor, cam la 50 de dolari sticla de 700 ml!). Supa era putina si mediocra (un fel de legume pasate, in care s-a pus orez); friptura era de pui, nu grozava, cu garnitura de orez si 6 cartofi pai, fara gust; berea era 3 lire sticla... Si experienta neplacuta nu a fost unica. Am mincat bine, dar la un restaurant chineze