Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Elevii săraci vor începe şcoala fără rechizite

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Aproape 13.000 de copii vor începe cursurile şcolare din acest an fără rechizitele oferite în mod gratuit de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei

„În momentul acesta este în curs de desfăşurare licitaţia organizată de Inspectoratul Judeţean Şcolar (ISP) Prahova, anunţul fiind făcut în urmă cu aproximativ două săptămâni”, explică purtătorul de cuvânt al IJS Prahova, inspectorul Aurel Graur.

Acesta spune că, în cel mai fericit caz, adică în situaţia în care nicio societate nu contestă rezultatul licitaţiei, copiii ar putea intra în posesia pachetelor de rechizite abia la jumătatea lunii octombrie.

Altfel, va dura câteva luni până când copiii sărmani vor putea să beneficieze de aceste ajutoare, în valoare totală de 300.000 de lei.

De la ghiozdan la creion

Elevii din clasele I-IV vor primi fiecare rechizite în valoare de 25 de lei, iar şcolarii din clasele V-VIII primesc pachete de 30 de lei.

Ajutoarele conţin penare, creioane, creioane colorate, pixuri, caiete speciale şi truse necesare anumitor materii. „Copiii eşantion au fost stabiliţi încă din luna februarie a acestui an, în urma unor anchete sociale realizate de cadrele didactice şi transmise la Minister.

Dacă la acea vreme figurau în jur de 12.600 de elevi care provin din familii cu venituri mici, acum, din cauza crizei financiare, este posibil să avem mai mulţi elevi în această situaţie”, mai spune Graur.

Rechizite de anul trecut

Pentru aceşti copii, la sediul IJS Prahova există aproximativ 7.000 de pachete rămase de anul trecut, care au aceeaşi valoare şi conţinut şi care ar putea ajunge la ei.

De rechizite gratuite beneficiază copiii al căror venit net pe membru de familie este cel puţin 50% din salariul minim brut pe ţară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 3 ore
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°