Trebuie să fii insensibil sau rău intenţionat ca să nu te bucuri de prezenţa în literatura română de azi a lui Daniel Cristea-Enache. Într-un moment de agitaţie a spiritelor, mai degrabă periculoasă decât productivă, şi de confuzie a valorilor, el îşi face surâzător-conştiincios datoria, citind sute de cărţi, evaluându-le cu luciditate, ironizând într-un stil elegant mistificările. Este un spirit constructiv (ceea ce nu înseamnă că spune un da mecanic în orice situaţie) şi incoruptibil.
Nu seamănă aproape deloc cu alţi tineri. În marea lor majoritate, colegii lui de generaţie, au o nerăbdare indecentă, vecină cu isteria, de a-şi face un nume şi o plăcere stranie, vinovată, de a macula prestigii. În mod surprinzător (şi ruşinos) intransigenţa lor distructivă se asociază cu oportunismul. Daniel Cristea-Enache îşi face datoria calm şi responsabil, cu sentimentul continuării a ceea ce s-a realizat până în prezent în literatura română şi, în acelaşi timp, fără grija de a-i flata pe oamenii zilei. Este solidar cu generaţia sa, dar solidar cu discernământ, mizând sincer pe cei mai talentaţi reprezentanţi ai ei. Această atitudine judicioasă, departe de a-l condamna la un stil convenţional şi plicticos, generează - spre consternarea celor care joacă totul pe cartea teribilismului - texte captivante, de o indiscutabilă originalitate. Explicaţia constă în spiritul critic de mare fineţe şi în excepţionalul talent literar cu care este înzestrat Daniel Cristea-Enache. Este încă o dovadă că (şi) în literatură "personalitatea este binele suprem" (cum afirmă Eminescu sentenţios-enigmatic într-un poem postum), că seriozitatea nu înseamnă oficializare. La toate acestea se adaugă umorul subţire, de bună calitate, al tânărului critic, umor prietenos, prin care îi câştigă pe cititori.
Un bun exemplu îl constituie lucrarea sa de doctorat, Un om din Est, cons