Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bădăranii

Publicat in Jurnalul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Un mare artist, care nu şi-a dezamăgit publicul niciodată, spunea că umorul este înfrângerea tristeţii. Mai ales când este umor de calitate. Meseria de comediant este foarte frumoasă, dar parşivă. Pierzi într-o seară ce ai arat într-o vară. Dacă dezamăgeşti publicul o singură dată, el nu te iartă. Dacă în schimb reuşeşti să-ţi faci cât de cât un nume, la menţinerea lui se munceşte mai rău ca la galere. Astfel s-a întâmplat cu actorii din "Bădăranii", realizat de Sică Alexandrescu în 1960.

Într-o vreme când Bucureştii aveau teatre cu actori mari, desăvârşiţi, restaurante cu orchestre şi dizeuri, cârciumioare de cartier cu grătar special şi câteva personaje pitoreşti care stârneau amuzament, dar şi un pic de compasiune, maestrul Sică Alexandrescu realiza unul dintre cele mai îndrăgite filme româneşti, "Bădăranii". Celebra comedie de Carlo Goldoni a avut parte de o distribuţie de neînlocuit: Grigore Vasiliu Birlic, Carmen Stănescu, Nicki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Cella Dima, Sanda Toma, George Calboreanu, Silvia Dumitrescu Timică, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Nineta Gusti. Celebrul dramaturg italian este considerat de critică drept unul dintre cei mai valoroşi autori europeni de teatru, fiind recunoscut pe plan internaţional.

La închiderea stagiunii 1956-1957, Teatrul Naţional primea o invitaţie la prestigiosul Festival Goldoni din Veneţia, cu prilejul a 250 de ani de la naşterea autorului. În repertoriu nu exista nici o piesă a lui Goldoni şi cum o asemenea invitaţie nu putea fi ratată, Sică Alexandrescu a telegrafiat prompt organizatorilor că Naţionalul bucureştean va participa la festival cu "Bădăranii". Era un proiect mai vechi al maestrului şi nu se putea găsi un prilej mai fericit decât acesta pentru a putea fi pus în practică. În numai 12 zile, cu faimoasa lui echipă, în frunte cu formidabilul trio Calboreanu - Giugaru - Vasili

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 8 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°