In enciclopedia on-line Wikipedia exista in prezent 10.189 de articole in limba romana. Nu exista "autoritati" care sa supervizeze articolele. Oricine poate posta un material nou si este liber sa vina cu adaugari la un text existent.
ALEXANDRU RADESCU
MODERNITATE. Intr-o lume invadata de continut digital, hartiile raman in urma Wikipedia.org este o enciclopedie libera, scrisa in mai multe limbi, creata de voluntari din toata lumea. Oricine poate edita in paginile "dictionarului on-line" (in masura in care detine informatii), in orice moment ("wiki" inseamna "rapid" in hawaiana). Din pacate, modalitatea "tehnica" de editare este destul de incalcita si iti trebuie ceva mai multa rabdare sa parcurgi toate casetele lamuritoare (http://ro.wikipedia.org). Utilizatorii construiesc articole pe baza editarilor reciproce ale materialului, lucrand impreuna prin metoda punctului de vedere neutru si articolele incorect editate sunt corectate repede de alti contribuitori.
VARIANTA ROMANEASCA. Dupa cum ne-a precizat unul din administratorii Wikipedia in limba romana, Bogdan Stancescu, primele contributii masive la varianta romaneasca au inceput in iulie 2003.
Intre 31 octombrie si 30 noiembrie 2004, Wikipedia in limba romana a inregistrat cea mai mare crestere dintre toate versiunile Wikipediei conform statisticilor, si anume una de 3.025%. Toate acestea ii confera locul 20 intre Wikipediile din intreaga lume. Articolul cu numarul 10.000 in Wikipedia romana a fost "Opera poetica lui Mihai Eminescu", postat sub pseudonimul Moby Dick.
Desi se folosesc pseudonime la postarea articolelor, se stie ca multi dintre voluntari sunt fie studenti, fie proaspat absolventi, ne-a mai declarat Bogdan Stancescu.
CRESTERE CONTINUA. Conform site-ului de auditare trafic Alexa.com, Wikipedia a depasit atat Britannica.com, cat si Encyclopedia.co