Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: PORTRET: Georgiana Axinte: „Ca să faci folclor trebuie să ai voce“

Publicat in Adevarul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Tânăra solistă de muzică populară duce mai departe repertoriul Valericăi Patrichi, fosta interpretă a ansamblului local „Cernegura“ din Piatra Neamţ.

Georgiana Axinte a ajuns să cânte muzică populară printr-o întâmplare. La Liceul de Artă şi la Facultatea de Muzică din cadrul Academiei „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca tânăra a făcut canto clasic şi operetă.

„Nu se leagă cele două genuri muzicale, dar ambele sunt frumoase. Canto e foarte greu. Are anumite rigori şi ai cu totul alt public decât la muzica populară“, spune Georgiana.

Ea recunoaşte că un rol important în cariera pe care şi-a ales-o a avut-o viitorul soţ, care este dansator în cadrul Ansamblului Folcloric „Floricică de la Munte“ din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“. „O contribuţie majoră au mai avut-o doamna Dedilia Popovici şi domnul Grigore, dirijorul ansamblului, care mi-au dat încredere că pot reuşi în cariera aceasta“, mai povesteşte Georgiana.

Duce mai departe folclorul

Colaborarea în cadrul ansamblului a început cu un repertoriu compus din patru piese de muzică populară. Repetiţiile şi primele spectacole i-au dat curaj.

„Primul spectacol la care am fost solista ansamblului a avut loc anul trecut la Roman în faţa unui public numeros. Am avut emoţii, dar am primit aprecieri şi asta mi-a dat încredere“, îşi aminteşte tânăra interpretă.

Repertoriul său s-a îmbogăţit însă anul acesta când, cu acordul familiei care deţinea drepturile de proprietate, a preluat melodiile populare ale Valericăi Patrichi, fosta solistă de la „Cernegura“, ansamblu de tradiţie din Piatra Neamţ.

„Simt că am ceva în comun cu regretata doamnă Patrichi. În 2005 când ea a murit, eu am făcut un transplant de ficat şi am început o nouă viaţă“, mai spune Georgiana.

Anul acesta, tânăra interpretă a scos primul CD. Materialul, care conţine opt piese de muzică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 48 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 39 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°