Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol de datini şi obiceiuri la Fălticeni

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Joi, 27 decembrie, a avut loc la Fălticeni Spectacolul de datini şi obiceiuri populare. Peste 20 de formaţii de urşi, capre, căiuţi şi urători au venit în Piaţa “Nada Florilor” pentru a prezenta datinile din zonele din care provin. Timp de mai bine de cinci ore, urătorii au pocnit din bice şi au sunat din zurgălăi, urşii au mormăit şi dansat, caprele au ţopăit, babele au “leşinat”, moşii le-au “resuscitat”, căiuţii au sărit sprinţar în cercuri concentrice, iar mascaţii au prezentat măşti tradiţionale.

Isabela Merlă a deschis spectacolul cu o colindă, după care, pe scena din Piaţa „Nada Florilor” a urcat formaţia de căiuţi de la Ansamblul Folcloric „Dumbrava Minunată”, instructor înv. Gheorghe Popa. În sunetul produs de zeci de dobe a urmat spectacolul „Dansul Cerbului” de la Cucuteni, judeţul Iaşi, „un ritual în care fantasticul se împleteşte cu credinţa omului simplu în puterea animalului suprem şi bucuria învierii acestuia la viaţă. Tinerii cu dobe şi îmbrăcaţi în costume care respectă culorile specifice comunei saltă pe ritmul tobelor în jurul personajului central, cerbul”, a precizat prezentatorul spectacolului, prof. Vasile Buduşanu.

Cerbul, urşii, caprele, căiuţii şi ţiganii au urcat pe scenă în aplauzele spectatorilor

Cerbul de Corlata, comuna Berchişeşti, un animal considerat magic de oamenii locului, a venit la Fălticeni însoţit de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, după care Ansamblul “Mioriţa” din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, a prezentat câteva “tradiţii de la ţară”, cum ar fi colinda, steaua, jocul caprei, al ursului, urătura tradiţională şi jocul măştilor.

De la Boroaia au venit să îi ure pe fălticeneni căiuţii, urşii, caprele, mascaţii, spectacolul lor fiind distinct de al celorlalte trupe prin nori de foc şi bile de foc uriaşe ridicate în aer.

Gospodarii de la Capul Câmpului au început ev

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 38 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 38 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°