Dezvoltarea spectaculoasă a pieţei de produse ecologice va fi foarte puţin afectată de scumpirea alimentelor. Asta deşi consumatorii din întreaga Europă strîng tot mai tare băierile pungii din cauza spiralei preţurilor.
Dezvoltarea spectaculoasă a pieţei de produse ecologice va fi foarte puţin afectată de scumpirea alimentelor. Asta deşi consumatorii din întreaga Europă strîng tot mai tare băierile pungii din cauza spiralei preţurilor.
În ciuda faptului că mulţi ana-lişti importanţi au sugerat în ultimul timp că spirala costurilor ar putea provoca probleme pe pieţele de nişă şi că se aşteaptă la scăderea cererii de produse premium, “verzi” şi ecologice, reprezentanţii principalului certificator bio din Marea Britanie, Soil Association, şi cei ai firmei de marketing Organic Monitor sînt optimişti. Sectorul eco va rămîne puternic, trendul ascendent al vînzărilor nu va suferi o întoarcere la 180 de grade, din pricina creşterii preţurilor.
FORŢĂ. “Probabil este inevitabilă o oarecare scădere a cererii din partea consumatorilor mai puţin ataşaţi de acest domeniu, dar va fi mai degrabă vorba despre o plafonare a pieţei decît de o scădere”, a declarat Patrick Holden, director al Soil Association, citat de site-ul Food Navigator Europe. El prevede chiar o majorare cu 10% a vînzărilor de produse eco în 2008, ceea ce înseamnă de patru cinci ori mai mult decît creşte piaţa totală a alimentelor într-un an bun.
În acelaşi timp, analiştii de la Organic Monitor cred că situaţia economică actuală va afecta anumite sectoare ale pieţei bio: mîncare preparată, congelată şi unele produse de cofetărie. Însă sectoarele importante – produse proaspete, lactate şi brînzeturi, carne –şi brandurile bio consacrate vor rămîne imune. De altfel, potrivit ultimului raport al Organic Monitor, vînzările de fructe şi legume bio au de