Proaspăt licenţiată, experienţă de 3 ani în voluntariat, joburi part-time, stagii sau cursuri de formare, o viaţă socială plină de viaţă…cam aşa arata experienţa mea studenţească în vara lui 2010. Cu alte cuvinte, acesta era momentul în care puteam continua construcţia începută în anul întâi. O cărămidă internaţională aştepta să fie aşezată!
Acest articol a apărut iniţial pe blogul meu.Ce te-a determinat să aplici pentru un program de studii Erasmus?
Ştiam că vreau să aplic pentru un program de studiu Erasmus încă din primul ciclu universitar. Mai ştiam că voi face acest lucru atunci când voi fi cu adevărat pregătită să valorific tot!Dor de dulcele târg?
Din primele zile de când am ajuns pe meleaguri madrileñe, m-am simţit de-a locului.
Atmosfera a fost atât de primitoare şi caldă (aici includ limba, oamenii, locurile) încât nu am simţit decât dor de familie şi prietenii apropiaţi.
Cel mai intens am simţit depărtarea în Săptămâna Mare, de Sărbătoarea Sfintelor Paşte. In ciuda faptului că am petrecut frumos, în stil românesc, cu bucate româneşti, cu ouă vopsite de mine şi cu oameni dragi alături, de sărbători nicăieri nu-i ca acasă!! Doar ştii, sărbătoare e unde-i familia reunită! Ţin să mulţumesc pe această cale Skype-ului, care a făcut posibilă comunicarea cu familia mea în fiecare zi, de parcă aş fi fost acasă.Te gusto mucho…
Libertatea de a alege! De a-ţi permite să fii amabil până la extrem (dacă cereai o informaţie oamenii erau în stare să vină şi cu tine unde ai nevoie să ajungi), de a-ţi permite să mergi ore întregi cu mijloacele de transport în comun de dragul de a te plimba în cele mai bune conditii, de a te îmbrăca exact cum vrei fără a-ţi mai fi teamă că vei fi judecat, de a-ţi delecta privirea cu fascinanta combinaţie între vechi şi nou, între tehnologie şi artă, între urban şi verdele nesfârşit al parcurilor, d