Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mare tam-tam pentru un petic de autostradă

Publicat in Jurnalul, luni 15 noiembrie 2010 ·

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat sâmbătă încă un petic din Autostrada Transilvania (A3), respectiv 10 kilometri, între Turda şi Câm­pia Turzii, după care au testat ca­litatea asfaltului la volanul unei Dacia Duster.

"Astăzi, la Câmpia Turzii, finalizăm tronsonul de 54 de kilometri din Autostrada Transilvania. Aşa cum ne-am angajat anul trecut şi anul acesta, lucrările sunt finalizate la termen şi kilometri de autostradă sunt daţi în funcţiune. Anul acesta vom finaliza, pe lângă cei 12 kilometri de aici de la Cluj, din tronsonul de 54, cei 20 de kilometri de la Bucureşti, de la Chitila la Voluntari în regim de autostradă, şi cei 14 kilometri de la Sibiu, care fac parte din Coridorul IV. Anul acesta avem fina­lizaţi 46 de kilometri de autostradă", a spus Boc. Declaraţiile premierului cu privire la kilometrii de autostradă finalizaţi anul acesta nu coincid cu cele ale directorului de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care a spus că anul acesta vor fi fina­li­zaţi doar 9,6 kilometri de autos­tra­dă. "Anul acesta este estimată deschi­de­rea traficului pe sectorul Câmpia Tur­zii-Turda (9,6 kilometri) din Au­tostrada Transilvania", ne-a declarat Liviu Costache, directorul general al CNADNR, la data de 14 octombrie.

Pe lângă cei zece kilometri inauguraţi sâmbătă au mai fost realizaţi şi doi kilometri de bretele de legătură pentru autostradă, potrivit Mediafax. În urma deschiderii porţiunii, durata parcurgerii distanţei Câmpia-Turzii-Turda va fi redusă de la 45 de minute la zece minute. Boc a mai spus că în anul 2011 infrastructura va reprezenta o prioritate majoră a Guvernului, deoarece aceasta este o resursă importantă pentru creşterea economică şi pentru crearea de noi locuri de muncă, potrivit Mediafax.

La inaugurare au mai fost prezenţi ambasado

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 20 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°