Stau si privesc cu o tulburare aparte Columna lui Traian, intr-o zi de vara dogoritoare. Indiferenta la trairile neamului de invinsi, lumea nu se inghesuie sa dumice clipa mea de emotie, semn ca nici gloria invingatorului nu starneste cine stie ce interes estetic sau istoric.
Aici, in cimitirul de pietre romane, inteleg mai bine ceea ce marturisea Darie Novaceanu in eseul Un papirus de marmura, publicat in anul 1968, in cartea Noaptea, pe drumurile Italiei.
Asadar, "invingatorii sunt, intr-adevar, laudati; invinsii, nu. invingatorilor li se ridica arcuri de triumf; invinsii, de cele mai multe ori, nu au nici morminte. invingatorii sigileaza, cu numele lor, nume de fluvii sau de orase; numele invinsilor nu se rostesc decat pentru a lumina gloria invingatorilor. Altfel, devine superstitie, semn rau, neliniste. Si atunci, cel mai bun lucru e sa incerci sa-l uiti. Daca reusesti, uitarea se transforma, treptat, in singuratate. O singuratate fara nimic altceva. O singuratate goala, pustie... Ca un zid, cu neputinta de trecut, inconjurandu-l pe cel uitat. Pe invins. "Vae Victis", se zice ca ar fi spus galul Brenn, aruncandu-si sabia, pe farfuria balantei care cantarea aurul Romei.
Dar, daca a rostit, exact, aceste cuvinte, inseamna ca invinsul era chiar el, caci folosea limba invinsilor.
Fara Decebal, Forum-ul acesta, peste care cad frunze galbene, n-ar fi existat. Traian n-ar fi fost, fara el, decat imparat. Gloria lui se masoara numai cu vitejia "barbarului" din stanga Dunarii. Aurul Daciei a fost adus aici si a fost transformat in arcuri, in arce, in coloane, in biblioteca: in Traian. Din toate n-a mai ramas, aproape nimic. Coloanele Bibliotecii Ulpia s-au prabusit de mult si-inchipuirea le reconstruieste cu greu; intr-o parte, cartile in latina, in cealalta, cele in greaca. Ziduri de paperin, placate cu culori calde de marmura rece. Un cori
