George Friedman isi retinea greu entuziamul atunci cand se referea la perspectivele geopolitice ale Poloniei.
In The Next 100 Years. A Forecast for the 21-st Century (Anchor, New York, 2009) el sustinea ca, fiind puternic sprijinita de SUA, aceasta tara ar deveni avanpostul occidentalizarii in Rasaritul european (p.148-151) si ar constitui deja o putere emergenta. Trei ani mai tarziu, el nota: „in decada urmatoare, Statele Unite trebuie sa lucreze sa faca din Polonia ceea ce a fost Germania in anii 1950, desi amenintarea Rusiei nu va fi atat de semnificativa, de puternica si de monocromatica precum a fost atunci" (The Next Decade. Empire and Republic in a Changing World, Anchor, New York, 2012, p.141). Chiar daca nu a analizat evolutia societatii poloneze, iar unele dintre premisele sale sunt mai curand dorinti (precum fragmentarea puterilor consacrate din Rasarit!), cunoscutul geopolitician american avea in vedere succesul istoric al polonezilor de dupa 1980.
Aceasta evaluare mi-a staruit mereu in minte in saptamana care a trecut, traversand o buna parte a Poloniei pentru a sustine, la invitatia Congregatiei Educatiei Catolice de la Sfantul Scaun si a Arhiepiscopiei locului, o conferinta in Catedrala istorica din Poznan. Loc de incoronare a regilor si efectiva capitala a polonezilor in epoca crestinarii, pana la ascensiunea Cracoviei, Poznanul ofera el insusi o asemenea tema de meditatie. Este Polonia cu adevarat o putere emergenta? Sustin faptele sesizabile de un simplu calator o astfel de evaluare? Parcurge Polonia o experienta cu adevarat exemplara? Se pot da raspunsuri pe baza unei intregi literaturi, care sta la indemana. Am lasat insa sa vorbeasca faptele intalnite, stiind bine ca anvergura unei tari se poate stabili, pana la urma, prin cativa indicatori, precum cultivarea pamantului aflat la dispozitie, densitatea industriei, nivelul serviciilo
