Una din cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei româneşti, Gaiţele lui Alexandru Kiriţescu, se bucură de curând, la Teatrul Metropolis, de o nouă versiune care, după cum reiese din cronica dnei Paula Romanescu, de la rubrica Scena ca o lume, pare să aibă toate ingredientele succesului.

Viaţa şi moartea cu, între ele, eternele metehne ale fiinţei omeneşti – păienjeniş de patimi, ifose, averi, avuţi, scăpătaţi, risipitori, cocote, faună politică, jurişti şcoliţi prin cabarete pariziene, jurnalişti sastisiţi de propriile minciuni gazetăreşti şi râvnind de la un dolce farniente într-o căsnicie călduţă cu puseuri de febră amoroasă, spectacolul străzii redus la „Trece moarta!“ cu... alaiul funerar excitant până la extaz al „gaiţelor“ uitate de Dumnezeu la masa de joc, Fräulein – o prezenţă obligatorie în familiile din înalta societate ale cărei obligaţii nu se prea ştiu dar a cărei autoritate trimite sus, sus de tot pe scara politică a ţării sale care-a târnosit lumea prin Două Mondiale; o Zamfiră zdravănă, curată (nu s-ar spune şi la trup...), maestră la mătură şi slobodă la gură ca orice slujnicuţă gata să-şi pună mâinile-n şolduri dar şi poalele-n cap, cu catrinţă cu tot, iată lumea Gaiţelor. Foarte valoroasa comedie (amară, cum stă bine râsului când lacrima îi e mereu aproape), „Gaiţele“ a lui Alexandru Kiriţescu (1888–1961) a cunoscut, de peste opt decenii de reprezentare teatrală (din 1929), un succes neumbrit de mode, a prilejuit realizarea unor roluri memorabile pentru multe actriţe ale scenei româneşti în creaţii de neuitat (atât cât va mai fi un singur spectator măcar din toţi cei care vor fi format, într-un anume timp, masa aceea compactă de chipuri din întunericul unei săli de teatru, fără de care niciun spectacol nu şi-ar avea ecou). Şi iată-ne acum. La Teatrul Metropolis din Capitală, teatru care şi-a propus, se pare,