După ce a activat cîţiva ani buni ca dansatoare profesionistă, Nola Rae a decis să devină eleva lui Marcel Marceau. De la care a învăţat, declară ea într-un interviu acordat unei reviste italiene, „fineţea exprimării artistice“. A ales „teatrul mut“, pentru că i se părea o dezvoltare a dansului şi pentru că îşi detesta vocea. „A nu vorbi“ are, din punctul ei de vedere, marele avantaj de a putea să interpretezi personaje masculine şi de a juca peste tot în lume. A făcut-o deocamdată în 67 de ţări. Din 1974 încoace, cînd, împreună cu Matthew Ridout, a fondat London Mime Theatre, s-a dezvoltat artistic prin crearea unei modalităţi de exprimare ce combină mimă, clovnerie, păpuşărie, obiecte, dans. Rae are o slăbiciune recunoscută faţă de opera shakespeariană, pe care a explorat-o de multe ori în înscenările ei: un Visul unei nopţi de vară, în care zînele erau jucate de păpuşi confecţionate din vegetale; patru tragedii transformate în spectacole cu clovni; un Hamlet, la două mănuşi, în care plastica mîinilor artistei este în prim-plan, un Macbeth care se joacă pe o masă, iar „personajele“ sînt elemente care alcătuiesc un prînz oarecare, plus Romeo şi Julieta, a căror tristă poveste de iubire este spusă prin intermediul unor obiecte reciclate din pubele. Cele trei titluri shakespeariene enumerate la urmă au devenit Home Made Shakespeare, spectacol în care Nola Rae şi-a făcut auzită vocea. Pentru prima dată, vorbeşte şi utilizează sonorităţi, justificarea estetică venind din faptul că teatrul cu obiecte impune folosirea cuvîntului.

Mozart Preposteroso a pornit de la ideea genialităţii compozitorului german. E un one woman clown show, în care, timp de o oră, într-un spaţiu scenic de numai cîţiva metri pătraţi, cu cîteva elemente sugestive de decor, cu ajutorul cîtorva păpuşi, pe tăcute, dar utilizînd drept fundal sonor fragmente din muzica mozartia