Ce se întîmplă omului politic sau partidului care încalcă în spiritul şi litera ei Constituţia României ? Nimic. Cel mult, dacă încălcarea contravine intereselor rivalilor politici, care sesizează, şi dacă e într-o zi bună, Curtea Constituţională le va lua pe moment jucăria printr-o decizie de neconstituţionalitate. Dar nimeni nu plăteşte, nici moral, nici electoral, ce să mai vorbim de penal, de încălcarea normelor constituţionale. Din punct de vedere constituţional, cu toţii suntem imuni. Şi asta cam arată valoarea constituţiei noastre – undeva sub Codul Rutier, că acolo măcar se dau nişte puncte de penalizare. Astfel că toată lumea, atunci cînd interesul o cere, îşi bagă picioarele în ea, şeful statului care a arătat măcar o dată, pe lîngă ameninţări, că pune prim ministru pe cine vrea el, nu pe cine are majoritatea în Parlament, şefii coaliţiei de guvernare, care au dat afară pe avocatul poporului pe motiv că le face opoziţie, deşi în Constituţie asta e sarcina lui, şi chiar membrii Curţii, care în decursul timpului s-au protejat de tăierea pensiilor şi deschiderea dosarelor lor la Secu prin măsuri extreme, de exemplu suspendînd CNSAS –şi culminînd cu motivarea profund democratică şi constituţională pe care mi-au trimis-o la contestarea ordonanţei de urgenţă a ICR, şi care pe scurt spune că dreptul la consultare nu e un drept democratic. În speţă, e uşor de remarcat în aceste condiţii că minus monarhia constituţională a Hohenzollernilor, care a avut ghinionul să fie explicit interzisă, Constituţia nu previne pe nimeni să facă nimic. Liderii democratic aleşi îşi pot pune rudele prin toate poziţiile statului, orice cifre bugetare punem la sănătate şi educaţie nu se respectă, iar bugetul nostru de cheltuieli rămîne gaura neagră în care băieţii de la Finanţe iau de unde e constituţional şi pun unde e presant fără să le ceară nimeni vreo socoteală. Ce mai rămîne din c