Statul român datorează OMV Petrom peste o sută de milioane de euro în contul cheltuielilor de mediu de la Doljchim cauzate de poluarea istorică. Suma totală pentru toate obiectivele Petrom este însă uriaşă, aproximativ 600 de milioane de euro.
Statul român este dator companiei OMV Petrom cu circa 2,46 miliarde de lei (aproximativ 600 de milioane de euro). În raportul financiar pe 2010, se arată că aceasta este suma totală estimată pe care Petrom o revendică de la stat pentru unele cheltuieli de mediu. Într-o primă fază, Ministerul Mediului analizează posibilitatea de a returna companiei OMV Petrom 91,6 milioane de lei, fără TVA, reprezentând costuri de decontaminare a mediului. La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Mediului a precizat că a fost înfiinţat un comitet de avizare care trebuie să ia o decizie cu privire la plata celor 91,6 milioane de lei. În cazul în care se va ajunge la o dispută între cele două părţi, cazul va fi soluţionat de către Curtea Internaţională de Arbitraj la Paris, precizează Ministerul Mediului. Pentru plata acestor obligaţii nu există un termen limită, susţin surse din domeniu. Trebuie precizat că în 2004, când a cumpărat Petrom, OMV a plătit pentru 33,34% din acţiuni suma de 669 de milioane de euro. După aceea, a majorat capitalul social cu 830,6 milioane de euro şi astfel a ajuns să deţină 51% din acţiuni. În total, Petrom a ajuns să coste 1,5 miliarde de euro.
Obligaţiile de mediu de la Doljchim costă statul 466 de milioane de lei
Conform contractului de privatizare, OMV Petrom are obligaţia de a închide sondele care sunt abandonate şi care urmează să fie scoase din funcţiune. „Aceste cheltuieli vor fi recuperate de la statul român, întrucât acestea se referă la activităţi de explorare şi producţie efectuate înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom în 2004. Ca urmare, OMV Petrom SA a înregistrat d