2008: an nou, tema noua. Va voi scrie de acum incolo despre ultimele curente, trenduri, obiceiuri, idei care se nasc si se raspandesc precum virusii in lumea noastra globalista. Vrem, nu vrem, lumea si-a ales in globalism noua directie de gandire si comunicare. Noi suntem deja in Uniunea Europeana si ideea este NU sa ramanem o "nuca tare" (citeste "incapatanati, blocati intr-un patriotism anacronic si contraproductiv"), ci sa aducem in spatiul european - si, de ce nu, mondial - o noua "mirodenie", care sa dea o savoare in plus, originala, constructiei globaliste.
Mi-am denumit noua rubrica Idei din viitor pentru ca, desi acum suntem liberi si avem posibilitatea de a afla in timp real despre noile tendinte globaliste (sau localiste), suferim inca de o anumita inertie care ne face sa procesam si sa adoptam mai greu noutatile "de substanta". Pe mine, unul, nu ma incalzeste deloc faptul ca romanii au adoptat repede, de exemplu, "cultura fast-food", daca au facut-o inconstient, mimetic si, in plus, mai si arunca ambalajele pe jos. Avem masini ultramoderne si scumpe, dar in schimb circulam cu ele de parca am trai in jungla si nu intr-un oras.
La mine in cartier s-a asfaltat o artera principala, cu doua benzi. S-au facut trotuare, dreapta-stanga, late de peste sase-tapte metri, si pentru pietoni, si pentru parcarea masinilor. Cu toate astea, soferii parcheaza masinile tot pe carosabil, iar pietonii merg pe langa trotuar.
M-am gandit ca asta este o reminiscenta a ideii lui Marin Preda ca ne tragem toti din tarani. La sat, toata lumea merge pe ulita, fie ca exista trotuare sau ba. Si, de fapt, termenul de trotuar public nu exista la sat, pentru ca acolo inca dainuie conceptia ca terenul dintre gardul casei tale si ulita este al tau...
Dar sa revin la inertia noastra. Stiu ca s-a dat lege pentru aruncarea deseurilor pe categorii. Cu alte cuvin