Întreabă pe oricine şi va şti să-ţi spună cum arată un pirat. Ca Errol Flynn, în „Căpitanul Blood” şi în „Corsarul”: un pirat romantic, elegant şi spilcuit, cu cămaşa albă şi scrobită – o imagine iconică pe care a impus-o Hollywoodul la jumătatea secolului trecut.

Adolescentul zilelor noastre îţi va spune altceva, şi tot sub influenţa impresionantei puteri de convingere a cinematografiei: un căpitan de piraţi n-avea cum să arate altfel decât Jack Sparrow, din seria „Piraţilor din Caraibe” – excentric, cu barbă, cicatrici, dinţi lipsă, bandană şi pălărie în trei colţuri. Între cele două imagini diametral opuse, sumedenie de personaje, de nuanţe, gravitând în jurul aceleiaşi acţiuni: goana după pradă. Totuşi, cum arăta în realitate un pirat?

„Historia” vă propune un exerciţiu atent, detaliat, de recuperare a istoriei autentice a piraţilor, o istorie crudă, teribilă, lipsită de aureola romantică de mai târziu. Şi pentru că în filmele şi în romanele de aventuri piraţii caută şi ascund comori, istoricul Manuel Stănescu demontează acest clişeu care a făcut carieră: adevărul e că piraţii găseau rareori cufere pline cu monede; la începutul secolului al XVIII-lea, moneda era o raritate în coloniile americane şi în Caraibe, iar cele aflate în circulaţie nu erau standardizate. Tâlharii mărilor jefuiau mai degrabă nave transportând zahăr, rom, tutun, lemn, bumbac şi sclavi, atacând mult mai puţin frecvent foarte bine protejatele transporturi de obiecte preţioase.

La final, un stop-cadru: cine sunt şi ce vor piraţii zilelor noastre. Şi o temere: aceea că Somalia – ţara cu cel mai lung ţărm de pe continentul african şi „bârlogul” piraţilor contemporani – va oferi un exemplu forţelor criminale din alte state slab guvernate.

O istorie sinceră a pirateriei

Pentru contemporani, există două imagini ale pirateriei, aflate într-o discrepanţă evidentă: