Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci întrebări, cinci răspunsuri (referitoare la CSMS Iaşi)

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 octombrie 2013 ·

CSMS Iaşi a remizat miercuri, pe stadionul “Emil Alexandrescu”, 2-2 în derbiul seriei, cu Rapid Bucureşti, cursa ieşenilor spre promovare cunoscând astfel o nouă piedică. Dacă rezultatul a fost sub aşteptări, calitatea jocului, incomparabil mai bună faţă de cele văzute până acum, a mulţumit aproape pe toată lumea. Cadrul general, evoluţia deschisă şi calitatea tehnică a oaspeţilor, superioară altor echipe, suflul proaspăt etalat de ieşeni, multitudinea fazelor de poartă, au fost doar câteva dintre ingredientele unei partide care s-a situat, spectacular vorbind, pe la mijlocul partidelor de primă ligă. În cele ce urmează, am încercat să identificăm şi să explicăm cinci dintre cheile partidei.

1. De ce a făcut Iaşul cel mai bun joc ofensiv din acest sezon?

Când înscrii de două ori şi ai alte câteva ocazii importante în faţa liderului, e limpede că randamentul ofensiv poate fi apreciat, mai ales dacă se face comparaţie cu alte partide. S-a obţinut acest lucru în primul rând pentru că atacanţii Dobre şi Herghelegiu au fost cei mai buni jucători ai Iaşului, ambii etalând o poftă de joc remarcabilă. Nu trebuie trecut cu vederea însă şi că zona centrală a Rapidului a fost extrem de permisivă. Stoperii Tînc şi Lung au fost foarte uşor de depăşit (fapt care a ieşit în evidenţă la ambele goluri), iar mijlocaşii centrali Selagea şi Iacob – copleşiţi de miză. CSMS ar fi putut obţine şi mai multe dacă flancul drept, unde era o pâine de mâncat, în condiţiile în care Pancu făcea rar faza defensivă iar N. Vasile a etalat multe ezitări, era mai incisiv, ori dacă Plopeanu, ezitantul înlocuitor al portarului titular al giuleştenilor, Drăghia (suspendat), era încercat cu şuturi de la distanţă, mai ales că Iaşul are destui jucători care excelează la acest capitol, Mihalache ori Ţigănaşu fiind două dintre exemple.

2. De ce şi-a creat Rapid aşa de multe oca

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°