Mi-am negociat bine salariul la angajare sau sunt cel mai prost plătit(ă) din departament? A apărut un post la recrutare internă; oare merită să candidez sau de fapt e un pas înapoi? Şeful mă apreciază cu adevărat, dar nu aşa din vorbe, ci suficient de mult cât să-mi mărească salariul? Nu am mai primit o mărire salarială de vreo doi ani. Oare sunt deja foarte bine plătit(ă) pentru ceea ce fac sau e un semn că ar trebui sa-mi caut de lucru în altă parte? Lucrez de mult în această companie, oare salariul meu mai este competitiv sau ar trebui să merg pe la interviuri? Am un prieten care are un post asemănător cu al meu în altă firmă şi câştigă mai mult decât mine. Oare ce ar trebui să fac? Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Unde găsesc angajaţii răspunsul la aceste întrebări şi la multe altele de acelaşi tip? De obicei vorbind unul cu celălalt, deschis, despre cât câştigă sau despre cât de mare a fost mărirea de salariu primită.
Cum încearcă să rezolve angajatorii această situaţie? De cele mai multe ori declarând salariile confidenţiale şi pedepsind drastic încălcarea acestei reguli de confidenţialitate, de cele mai multe ori prin desfacerea imediată a contractului de muncă. Poţi întâlni paragrafe legate de confidenţialitatea salariilor în contractele individule de muncă, în cele colective, dar şi în documente cum ar fi codul de conduită al companiei.
Este eficientă această măsură punitivă? Cu siguranţă, nu. Angajaţii vorbesc deschis despre salarii, prime, bonusuri, cu colegii de firmă dar şi cu prietenii şi cunoştinţele lor fără să se teamă de eventualele consecinţe pentru că e aproape imposibil de dovedit că angajatul/angajata a fost sursa acestei scurgeri de informaţii.
Ar mai fi o întrebare esenţială aici. De ce îşi doresc companiile ca salariile să fie confidenţiale? Motivaţia este extrem de serioasă, iar explicaţiile valide. I