Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa: Apărarea cibernetică - unul dintre domeniile în care cooperarea la nivel european este o necesitate

Publicat in Romania TV, marți 19 noiembrie 2013 ·

Apărarea cibernetică este unul dintre domeniile în care cooperarea la nivel european reprezintă o necesitate, a susţinut ministrul Apărării, Mircea Duşa, la Consiliul de Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării de la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al MApN, o altă temă abordată la Bruxelles a vizat dezvoltarea capacităţilor militare.

''Este importantă conştientizarea, la nivelul opiniei publice europene, a necesităţii dezvoltării capacităţilor militare în vederea creşterii autonomiei strategice a UE în managementul situaţiilor de criză. Într-adevăr, securitatea şi apărarea contează'', a subliniat Mircea Duşa.

VEZI ŞI Mircea Duşa, MapN: Am semnat contractul pentru avioanele F-16 şi am plătit deja 100 de milioane de euro

Duşa a mai spus că România va susţine propunerile menite să contribuie la promovarea convergenţei planificării statelor membre prin creşterea transparenţei proceselor de planificare naţională.

De asemenea, consolidarea industriei de apărare a constituit o altă temă importantă a reuniunii.

"România îşi va asuma la nivel strategic unele obiective în ceea ce priveşte asigurarea capacităţilor militare, prin dezvoltarea industriei de apărare europene", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, ministrul a afirmat că Summit-ul european din decembrie trebuie să se constituie într-un reper strategic privind lansarea unui proces de revigorare a industriei de apărare.

''Susţinem pe deplin obiectivul de creare a unei baze tehnologice şi industriale europene competitive care să ofere Uniunii Europene autonomia şi capacităţile militare necesare'', a mai declarat ministrul Apărării Naţionale, la Consiliul de Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării de la Bruxelles.

Agenda de marţi va cuprinde Reuniunea Comitetului Director al Agenţiei Eur

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 21 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum 59 minute
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 21 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 28 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°