Cativa mari fizicieni ai lumii au reusit sa dovedeasca dilatarea, comprimarea si curbarea timpului.
Functionarii la stat merg cu demonstratia si mai departe. In institutiile statului, timpul se cocoseaza, se rupe-n paispe, se invarte in jurul cozii, se impute, se flescaieste, se marunteste, bate pasul pe loc si o ia razna. Cat despre spatiu, ce sa mai vorbim.
Distanta intre ghiseul 1, unde aveam treaba, si ghiseul 2, unde dadea aprobari seful functionarului de la ghiseul 1, era de un metru. La stat insa distantele nu se masoara in metri, ci in zile. Dupa ce i-am dat cererea functionarului de la ghiseul 1, acesta, desi n-avea altceva de facut decat sa-si arunce un minut ochii pe computer si s-o dea la semnat sefului, mi-a zis sa vin dupa aprobare maine. Concluzia nu putea fi decat una singura: la stat seful lucreaza la o zi distanta de subalterni. M-am dus la ghiseul 2, nadajduind sa-i par sefului o figura cunoscuta, ceea ce s-a si intamplat. Fiindca va stiu din ziar, a zis el, v-o semnez acum, dar sa stiti ca normal ar fi sa veniti maine.
Cat timp s-a foit cu cererea in jurul stampilei, am pastrat o expresie de sfinx, dar dupa ce am avut-o in mana, oportunismul meu funciar a dat, o data cu timpul pe care-l petrecusem la coada, in fiert. Ca si timpul si spatiul, oportunismul imbraca o multime de aspecte si dezbraca altele la pielea goala. Pe mine, oportunismul meu natural ma ajuta in relatiile cu statul retroactiv. Domnule, l-am intrebat pe omul numarul 1 de la ghiseul numarul 2, dar de ce trebuie sa vin maine, daca se poate si azi? O intrebare mai degraba de prisos, dat fiindca, la stat, intr-o singura zi, timpul nici nu plezneste, nici nu gafaie, nici nu se lateste. Dar se iroseste. Asa e regula, mi-a raspuns el, fara nici cea mai mica vibratie omeneasca in glas.
Rolurile se schimbasera: acum eu eram om si el sfinx. Spunand rece si constipat
