Ce da vietii sare? Iubirea. Si ce da vietii lumina? Moartea. Cu o nefireasca usurinta mi-au venit pe buze aceste intrebari si raspunsuri. Poate formularea a fost facilitata de faptul ca, pe masura ce trec anii, intelegi ca o viata lipsita de contraste si de incercari nu are absolut nici un gust. Este viata fada, mc donald's, viata stereotipa de infanterist care nu a iesit din cadenta plutonului sau. Ca sa sarezi viata si ca s-o luminezi ai nevoie de cele doua elemente care o tensioneaza si o scot din succesiunea banala. Cum despre apostoli se spune ca ei au fost sarea pamantului si lumina lumii, tot asa cel care traieste cu adevarat da vietii gust si lumina. Iubirea si moartea... Iubirea, spus cam romantic, poate sa transfigureze fiecare clipa si sa faca dintr-o suma de gesturi anodine o sarbatoare. Dintr-un tembel se naste un geniu, iar un mare carturar ajunge nestiutor. Tocmai de aceea spunem ca cel care nu e in stare sa se indragosteasca si sa iubeasca nu e in stare nici sa guste viata sau viata pentru el a incetat sa mai aiba gust. De aceea marii retrasi, oamenii care prin forta si har au reusit sa iasa din lume sunt intr-adevar putini. Ei se pot hrani cu nimic, iar nimicul nu trebuie sarat. La antipodul iubirii, se zice, se afla moartea. Cu toate acestea, ea reprezinta al doilea element care scoate viata din stereotipie. N-o sareaza asa cum face iubirea, fiindca nu poate da savoare bucatelor. In schimb, ia bucatele din fata noastra, indeparteaza blidul cu cele gustoase, ca in locul lasat liber sa aduca lumina. Moartea, asadar, lumineaza, ceea ce altfel, din lipsa de gust sau dimpotriva, tocmai din prea multa savoare, ar cadea pana la urma in intuneric. De aceea, Eros si Thanatos sunt frati. In aceasta munca extrem de dificila de-a infrumuseta si de-a innobila viata ei fac operatii in perfecta armonie. Fluxul si refluxul, impetuozitatea si retragerea, apetitul