Exercitarea dreptului de veto al României în cadrul summitului UE din 22 noiembrie este îndreptăţită, legitimă, dar total neproductivă. În loc să-şi facă auzită cauza, România se va izola şi mai mult îtrucât ea nu se află în poziţie de forţă. Puternic defavorizată de propunerile pentru viitorul cadru bugetar UE, România nu poate face nimic altceva decât să le încaseze.
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan
Ce ar putea deţine România din ceea ce îi trebuie acum neaparat UE ? Ce posibilitate de "tîrguială" există pentru ca ţara să obţină alocări europene corecte ? Niciuna.
România, cu o performanţă economică corectă, dar cu o capacitate de absorbţie a fondurilor UE extrem de mică şi în absenţa (nedovedită) a statutului său de drept, nu îşi poate permite să blocheze lucrările summitului UE.
Cu toate acestea, posibilitatea unui veto a fost invocată de premierul Victor Ponta. Preşedintele Traian Băsescu a spus vineri după-amiază că nu susţine această idee. Cert e că ameninţarea cu veto-ul poate reprezenta un joc periculos.
O cacialma
Ideea românească, mai nou încolţită în mintea negociatorilor pe plan UE, este de a te preface că blochezi o reuniune astfel încât să forţezi mâna partenerilor înainte chiar ca discuţiile să înceapă. Românii cred că toată lumea ştie că ei de fapt se prefac, dar că de teama să nu se afle şi în presa, mici aranjamente de culise se pot face.
Problema este ca, în naivitatea lor, occidentalii mai ales îi iau în serios pe români. În cadrul Consililui Justiţie şi Afaceri Interne din aprilie 2012, România s-a prefăcut că doreste să blocheze discuţiile pentru reforma Schengen ca să-şi forţeze intrarea în acest spatiu. Un blocaj adevărat ar fi fost foarte defavorabil de fapt României.
Belgienii i-au crezut si le-au zis : hai ca blocam si noi ! In acel moment, negociatorilor români
