Președintele Traian Băsescu îl va primi, miercuri, la Cotroceni, pe președintele Consiliului European, Herman von Rompuy, aflat în vizită oficială în românia, discuția urmând să vizeze teme europene precum eforturile de relansare a creșterii economiceși finalizarea aderării la Schengen.
„Întâlnirea va constitui un prilej pentru un schimb de opinii pe marginea unor subiecte de actualitate de pe agenda europenaă, cu accent pe fondurile europene care vizează relansarea creșterii economice, modul de funcționare a Cosniliului European, dar și finalizarea procesului de aderare a României la spațiul Schengen", se arată într-un comunicat remis, marți, Mediafax.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu va prezenta preşedintelui Consiliului European priorităţile României pentru următoarea perioadă în domeniul politicilor europene.
Întâlnirea de la Cotroceni va avea loc la ora 08.30, cei doi oficiali urmând să susţină declaraţii de presă la ora 09.45.
Van Rompuy va rosti, de la ora 10, un discurs în Parlament.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, că i-a contactat pe Crin Antonescu şi Daniel Constantin pentru a le solicita ca PNL şi PC să ia parte la şedinţa Parlamentului la care va fi prezent Herman Van Rompuy, menţionând că cei doi înţeleg să asigure, prin parlamentari, „sala de plen plină".
El a spus că Antonescu a fost „cât se poate de receptive" la solicitarea sa şi că, la rândul său, Daniel Constantin l-a asigurat că parlamentarii PC vor fi în sală la acest eveniment.