Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roclip Făgăraş a intrat în insolvenţă

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 20 decembrie 2011 ·

Tribunalul Braşov a hotărât săptămâna trecută deschiderea procedurii de insolvenţă a companiei Roclip Făgăraş, singurul producător din ţară de fulgi de cartofi, fasole şi mazăre, se arată într-un raport remis de firmă Bursei de Valori Bucureşti.

De altfel, insolvenţa a fost solicitată chiar de compania făgărăşeană, acţionarul majoritar al firmei, Virgil Mija, declarându-ne luna trecută că încearcă procedura reorganizării judiciare pentru a se pune la adăpost de creditori. Un alt proces de insolvenţă a fost deschis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov. De altfel, instituţia a încercat în ultimul an de mai multe ori să vândă activele societăţii făgărăşene, dar nu a atras niciun investitor interesat.

Potrivit lui Mija, societatea se va redresa până la mijlocul anului viitor. „Noi am angajat de curând aproape 50 de oameni şi am ajuns la un efectiv de aproape 100 de angajaţi. Avem contracte importante pe anul viitor. Roclip este singura companie din România care produce fulgi de cartofi, de fasole sau de mazăre şi noi am avut foarte mult de suferit din cauza faptului că s-au tăiat din subvenţii şi nu putem ţine pasul cu importurile din Olanda sau din Germania, acolo unde statul subvenţionează acest domeniu”, a mai spus Mija.

Pierderi de două ori mai mari

Pierderile companiei făgărăşene au crescut în primele nouă luni ale acestui an de peste două ori, de la 1,007 milioane de lei la 2,170 milioane de lei, în condiţiile în care afacerile companiei au scăzut aproape la jumătate 2,408 milioane de lei la 1,308 milioane de lei. Tribunalul Braşov a hotărât săptămâna trecută deschiderea procedurii de insolvenţă a companiei Roclip Făgăraş, singurul producător din ţară de fulgi de cartofi, fasole şi mazăre, se arată într-un raport remis de firmă Bursei de Valori Bucureşti.

De altfel, insolvenţa a fost solicitată chiar de co

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 39 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°