Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: 47 de copii intoxicaţi cu plumb într-o grădiniţă

Publicat in Adevarul, luni 21 iunie 2010 ·

Preşcolarii de la o grădiniţă aflată la 150 de metri de fabrica Romplumb din Baia Mare au concentraţii mari de metal greu în sânge. Autorităţile judeţene au ţinut sub tăcere rezultatele analizelor copiilor de la Grădiniţa nr. 19 din Baia Mare. 15 micuţi au ajuns la spital în aprilie.

Familia Chereji din Baia Mare are trei copii, cu vârste de 2 ani şi 5 luni, 5 ani, respectiv 7 ani. Toţi au fost diagnosticaţi la secţia de Neurologie a Clinicii de Pediatrie din Cluj cu intoxicaţie cu plumb. Mama, Monica Chereji (23 de ani), acuză societatea Romplumb de starea celor mici. Ea crede însă că, deşi multe familii sunt în aceeaşi situaţie, nimeni nu va lua măsuri împotriva fabricii. „Majoritatea locuitorilor din cartierul Ferneziu lucrează la Romplumb. Interesul lor este să-şi păstreze locul de muncă, normal că nu vor lua măsuri", a spus tânăra.

Adolescenţii îşi fac educaţie sexuală singuri, pe internet

O fetiţă de 11 ani a născut un băieţel la Mediaş

Acesta nu este însă singurul caz de intoxicaţie. „Maria are doar doi ani, iar plumbemia s-a cifrat la 42 de unităţi pe decilitru, normalul fiind de 12,7. Este greu să scoţi plumbul din sânge în cazul unui copil de doar doi ani, pentru că medicamentele se pot administra doar copiilor care au peste trei ani", a declarat Eliza Kovacs, mama unei fetiţe care a primit acelaşi diagnostic.

Doar doi copii sănătoşi

La începutul anului, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş a făcut analize pentru determinarea cantităţii de plumb din sânge la cei 49 de copii şcolarizaţi la Grădiniţa nr. 19 din cartierul băimărean Ferneziu. Rezultatele au arătat că 47 de copii din totalul de 49 aveau de cinci-şase ori mai mult plumb în sânge decât valoarea maximă admisă.

Suspecţii de intoxicaţie cronică cu plumb au ajuns în atenţia medicilor de familie, care au decis internarea a 15 copii, pentru in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 30 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 49 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°