Pentru şase familii din Predeal lăsarea întunericului este motiv de panică. De mai bine de două săptămâni, acestea sunt „vizitate” aproape noapte de noapte de urşi. Oamenii spun că un urs a intrat până în dormitorul lor, iar altul a deschis frigiderul vecinilor şi a mâncat de acolo tot ce-a apucat. Câinii celor şase gospodari au încercat, în zadar, să-şi apere teritoriul, pentru că au fost sfâşiaţi de fiare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Primăria din Predeal a primit mai multe sesizări de la locuitorii din zonele Malul Ursului, Cioplea, Trei Brazi, Valea Râşnoavei – Pârâul Rece şi Dâmbul Morii. „Noi am făcut o adresă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Braşov, prin care le-am solicitat ajutorul. Marţi seara ar fi trebuit să sosească o echipă de la Braşov pentru a face razie, însă nu a sosit nimeni. Oamenii sunt speriaţi. Nu mai iese nimeni din casă după ce se înserează”, a spus Iuliana Dainea, inspector în cadrul Primăriei Predeal.
Viceprimarul localităţii, Ionuţ Goidescu, a declarat că are promisiuni din partea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) din Braşov şi din partea ITRSV că vor veni pentru a alunga urşii din zonă. „Urşii mai coborau şi înainte, dar foarte rar. Acum, însă este un fenomen pe care trebuie să îl ţinem sub control, dar totodată nu vrem să creăm panică în rândul locuitorilor şi turiştilor”, a spus Goidescu.
Din cartier… în staţiune
Din câte se pare, unul dintre urşii care terorizează locuitorii din Predeal a fost mutat în urmă cu ceva timp în pădurile din zonă, fiind adus de la Braşov, unde cobora la pubelele de gunoi din cartierul Răcădău. Potrivit statisticilor, numărul atacurilor urşilor gunoieri a crescut în zona Braşovului de patru ori faţă de anii trecuţi. Incidentele s-au produs mai ales în zonele în care urşii s-au obişnuit c