"Fiind probleme de interes european cu o reflectare puternică în ceea ce trebuie să se întâmple în România, sunt convins că nu sunt de interes pentru dumneavoastră, dar eu am obligaţia să-mi fac datoria (...). Nu sunt de importanţa unor situaţii dramatice, ca divorţul lui Irinel. Sunt lucruri mult mai simple astea şi cred că nu vă interesează".

Aşa s-a adresat preşedintele Traian Băsescu jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de joi. Curios, nimeni nu s-a ridicat ca să plece şi nu s-a găsit un veteran al adunării care să-l pună la punct pe şeful statului, cerându-i să dea dovadă de respectul cuvenit faţă de presă. În definitiv, cât o fi presa noastră de provincială - şi este! - preşedintele rămâne un superstar pe terenurile noroiase ale politicii interne dar un jucător de mâna a doua în arena de Liga Campionilor din Europa. Dar, până la urmă, la ce bun un gest de demnitate al presei în faţa preşedintelui? Cu toţii simţim de fapt, prăbuşirea credibilităţii presei, după cea a Parlamentului, a partidelor sau a sindicatelor, ca piloni ai statului democratic.

Să nu-l blamăm, aşadar, pe preşedinte înainte de a privi în ograda noastră. Nu preşedintele este vinovat de scăderea credibiltăţii presei. El doar se foloseşte de asta pentru a câştiga ceva puncte de încredere, într-un moment dificil al existenţei sale politce. Este modul lui propriu de a acţiona. În ce ne priveşte pe noi, presa, decredibilizarea vine din goana după senzaţionalul ieftin, din preferinţa pentru moarte, sânge, sex. Toate acestea au generat în public saturaţie, dezgust, greaţă. O altă cauză este şi transformarea presei în agent pentru distribuţia de săpunuri, detergenţi, DVD-uri sau chiar cărţi. Când omul vine la chioşc şi cere un DVD în locul ziarului „Adevărul" înseamnă că noi, jurnaliştii, am pierdut partida. Produsele culturale pot ridica tirajul, pentru un timp. Dar nu pot face munca