PERFORMANŢĂ. Aurel Drăgan, veteranul schiorilor din România, a găsit reţeta tinereţii veşnice pe pârtie.
Pe strada Smârdan, nr. 2, în Centrul Vechi al Capitalei, îşi duce traiul cel mai longeviv schior din România. La aproape 91 de ani, Aurel Dobrescu, fost colonel şi instructor pe pârtie, are o reţetă proprie prin care se menţine în formă: genuflexiunile şi vinul roşu. Şi prietenii fideli: schiurile şi guguştiucii de la geam. Familia nu-i mai vorbeşte pentru că n-a mers la vot în 2005. Îi dau târcoale şapte văduve din bloc, dar vrea să îi fie fidel şi azi fostei soţii, Bianca, pe care a pierdut-o în urmă cu şase ani.
Schiază de la 12 ani
S-a aşezat tacticos în fruntea mesei din dormitor. Un hol cu o chiuvetă de bucătărie leagă sufrageria de dormitor. Îşi freacă buricele degetelor pe muşamaua albă. „E primu’ meu interviu adevărat, după optzeci de ani de schi”, dezvăluie colonelul Aurel. S-a născut pe 26 septembrie 1919 la Băicoi, judeţul Prahova.
După clasele primare, a plecat la Braşov, la Liceul „Andrei Şaguna”. A început să schieze din pasiune, de la 12 ani. Şcoala a terminat-o în 1938 şi a intrat voluntar în armată. În 1941, a ieşit sublocotenent. Pe 10 mai, în Promoţia „Mihai I”. A fost repartizat la Predeal, iar instructor de schi a devenit în 1948. În 1954, era şeful echipei de schi de la Clubul Sportiv Central Armata. Aurel Dobrescu a practicat schi fond, schi fond şi sărituri. A trăit treizeci de ani în cantonament. „Cântece, veselie”, e lumea lui Aurel.
„Până în 2014 nu plec!”
Despre longevitatea lui, Aurel spune că este de la Mama Natură. Nu a fumat niciodată, nu s-a îmbătat decât de două ori şi a dus o viaţă cumpătată. Meniul de dimineaţă este strict: un ceai, unt pe pâine, „poate cu o felie de şuncă, mai fac un ouşor”. Urmează 50 de genuflexiuni şi 20 de flotări în braţe. @N_P
